Istorie

Linia îngustă Târgu Mureş – Lechinţa (96km)
La începutul secolului XX, se structurase deja o reţea de căi ferate principale, care legau oraşele mai importante din Transilvania, aflate pe atunci sub administraţie austro-ungară.
Apare firesc ca, în următoarea etapă, să se urmărească de acum încolo şi construcţia unor căi ferate pe văile laterale, aflate în dreapta şi stânga liniilor de cale ferată deja construite.

Există un interes major în bazinul Mureşului pentru rezolvarea problemei transportării produselor din zăcămintele de sare de la Praid, pădurile din Valea Mirajului, a cerealelor şi a animalelor din Câmpia Bandului, Miheşului şi Tecii, mărfuri dorite nu numai în zona Transilvaniei, şi care, în cea mai mare parte, luau drumul spre Budapesta şi Viena.
Pentru construcţia şi exploatarea prin căi ferate a acestor bogăţii, este înregistrată şi înfiinţată la Budapesta, în clădirea Băncii Agrare şi Dobânzii Ungare, “Societatea Căilor Ferate de Interes Local Mureş-Turda”, susţinută de capital privat, având ca scop construcţia unei reţele de căi ferate cu encartament îngust de 760mm, în lungime de 200km, astfel: Târgu Mureş – Praid (82km), Târgu Mureş – Iuda (81km) şi Band – Miheşul de Câmpie (28km).
În anul 1912, se aprobă autorizaţia de construcţie pentru toate tronsoanele de cale ferată îngustă menţionate mai sus, cu suma de 72.593 Koroana/km, iar în luna august a aceluiaşi an încep lucrările de construcţie la calea ferată, însă din cauza lipsei de material de cale (şine, materal mărunt) şi chiar a mâinii de lucru suficiente, provocate de pregătirile de război, lucrările se desfăşoară foarte lent.
În vara anului 1913 au loc inundaţii devastatoare ce distrug o parte a liniilor deja construite, şi se impune o modificare a planului iniţial.
Lucrările continuă în următorii ani, până în 15 Ianuarie 1915, când au avut loc primele probe tehnice de circulaţie pe liniile de la Târgu Mureş la Praid şi Iuda, respectiv de la Band la Miheşul de Câmpie, primele trenuri circulând însoţite de o comisie superioară a Ministerul Comunicaţiilor de la Budapesta.
Rezultatul fiind mulţumitor, la 31 Ianuarie 1915 se pun în circulaţie efectiv căile ferate înguste din bazinul Mureşului.

În primul an au circulat câte o pereche de trenuri mixte zilnic, pe fiecare dintre cele trei secţii de circulaţie.
Primele transporturi efectuate între anii 1915 – 1919 au fost transporturi militare de trupe, alimente şi vietăţi necesare susţinerii armatei austro-ungare, angajată în prima conflagraţie mondială.
După terminarea Primului Război Mondial şi Unirea Transilvaniei cu ţara, în anul 1919 căile ferate înguste au rămas în proprietatea Societăţii Căilor Ferate de Interes Local Mureş-Turda, dar au trecut în exploatarea CFR.

Prin convenţia din 4 martie 1926, publicată în Monitorul Oficial nr. 72/28 martie 1926, Statul Român încearcă să cumpere totalitatea acţiunilor, practic devenind în acest fel coordonatorul unic al activităţii pe căile ferate înguste din bazinul Mureşului. Până acum nu s-au găsit dovezi de plată către acţionari.
Monitorul_Oficial_al_României

Ca urmare a Dictatului de la Viena, la începutul celui de-al Doilea Răzbăi Mondial, în septembrie 1940, calea ferată îngustă este separată în două, tronsonul Band- Miheșul de Câmpie rămâne în România, iar restul liniilor se află în Ungaria.

În actualul context geopolitic este necesară conectarea oraşului Târgu Mureş de Budapesta, iar în trei luni este construit un tronson de circa 19 km de cale ferată îngustă între Iuda- Lechința, devenind cea mai lungă cale ferată îngustă din Transilvania,având circa 200 km de linie cu transport de persoane și marfă, la care se mai adaugă circa 100 km de cale ferată forestieră legată prin gările Sovata și Câmpul Cetății.

În 1942- atât Statul Român cât și cel Ungar cumpără acțiunile și este desființată Societatea de Căi Ferate de Interes Local Mureș-Turda, partea maghiară este preluată de MAV, iar tronsonul de pe teritoriul României este preluat de CFR.

harta_cfr_1938 harta CFR în 1938.

În Septembrie 1944 sunt aruncate în aer de către trupele germane în retragere podurile, viaductele, macazele, locomotivele și vagoanele neevacuate, iar trecerile de cale ferată sunt minate.
Începând din toamna aceluiaşi an, căile ferate înguste au intrat într-un lung proces de refacere şi apoi modernizare asupra structurii căii, a sistemului de tracţiune şi a instalaţiilor de siguranţa circuaţiei.

764.159-TgM-13.10.1993-i mocăniţa, urcând dealul la Comlod în 1993.

Circulaţia trenurilor a fost oprită la 1 Aprilie 1997 pe motiv de rentabilitate, şi trecută în conservare, până în anul 2010 când a fost concesionată firmei SC Indormur Exim SRL din Târgu Mureş pentru a o transforma într-o linie turistică.

Pornind de la Târgu Mureş (306m altitudine), ea se află la nord de râul Mureş, intersectând la nivel calea ferată normală Târgu Mureş – Luduş, iar după traversarea Mureşului intră în Câmpia Transilvaniei.
De la Band linia urcă continuu spre nord-vest pe valea Comlodului, un fluent al Mureşului până la staţia Ocniţa, punctul cel mai înalt al traseului având aproape 500m. De aici traseul coboară printre livezi şi vii, până la staţia terminus Lechinţa.
Mărfurile specifice transportate pe această linie erau sfecla de zahăr, lemnul şi fructele.
Linia îngustă Târgu Mureş – Band – Iuda – Lechinţa a fost construită cu şine şi macazuri tip 15,8 Dusseldorf, care permiteau o viteză de 25km/h şi o sarcină maximă de 6 tone/osie. La lucrările de refracţie din anii 1966 – 1969 au fost introduse şine şi macazuri dip 23,6, iar în anul 1991, pe unele porţiuni s-a înlocuit cu şină tipul 40.

În prezent calea ferată a fost ridicată din teren, rămânând o singură porţiune de 35 km între Râciu (Mureş) şi Teaca (Bistriţa-Năsăud).

Sursa: Radu Bellu – “Monografia căilor ferate înguste din Podişul Transilvan”,
Sandor Virag, pasionat al căilor ferate înguste.